Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/martini-cocktail-on-book-near-bottle-of-whiskey-7809767/
Vermutul este o băutură alcoolică mai puțin cunoscută de publicul larg, dar care a câștigat respectul tuturor pasionaților de licori fine cu gusturi complexe și al iubitorilor de cocktailuri. Specialiștii îl consideră ca o punte între sete și foame, pentru că este o băutură aperitiv excelentă.
Dintre numeroasele băuturi pe care le poți servi înainte de masă, vermutul este cel mai potrivit pentru discuțiile de spart gheața, dar și pentru cele care au ca subiect experiențe și aventuri. Aromele fine și profunde îl fac ideal pentru orice masă, dar și pentru momentele de relaxare. Probabil că deja ți-am trezit curiozitatea și pofta de un pahar, de aceea te invităm să afli mai multe despre aceasta băutură.
Ce este vermutul?
Băutura despre care vorbim este un vin fortificat aromatizat cu diverse elemente vegetale (rădăcini, scoarță, flori, semințe, ierburi, mirodenii). În mod tradițional, se produc două tipuri: sec (alb) și dulce (roșu). Cel sec este specific Franței și este celebru pentru că este ingredient pentru Martini. Gustul său este floral și delicat. Cel dulce este specific Italiei și are gust de ierburi și condimente.
Pentru că este un vin fortificat, acest aperitiv are o concentrație mai mare de alcool decât vinurile obișnuite. Chiar dacă Franța și Italia rămân zonele de referință pentru producția sa, există și vermut românesc, asiatic, american, etc. Cererea mare la nivel mondial a condus la răspândirea practicilor de producție în toată lumea.
Istoricul acestei băuturi
Originea cuvântului „vermut” este germană și vine de la denumirea populară a pelinului, una dintre plantele care se folosesc la prepararea sa. Totuși, originea băuturii este mult mai veche. Se pare că grecii au fost cei care au inventat-o. Cea mai veche referință vine de la Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei Antice, părintele medicinei. El macera în vin diverse condimente și plante pentru a le păstra și potența efectul terapeutic al acestora. De-a lungul timpului, noi ingrediente au fost macerate în vin, printre care migdale, scorțișoară și miere. Farmaciștii au dezvoltat rețete complexe, destinate vindecării diferitelor afecțiuni.
Călugării, medicii și alchimiștii au păstrat arta macerării plantelor în vin timp de secole. Băutura modernă, așa cum o știm astăzi, a apărut în 1786. Inventatorii, Antonio și Benedetto Carpano, au creat o băutură cu rol recreativ care s-a bucurat rapid de succes. Mai târziu, în 1838, frații Luigi și Giuseppe Cora au industrializat producția, iar în doar câțiva ani au apărut celebrele branduri Gancia, Ballor, Cinzano și Martini. În Franța, brandul Noilly Prat a apărut în 1843, iar Yzaguirre s-a dezvoltat în Spania 40 de ani mai târziu.
Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/alcoholic-beverage-cocktail-with-raspberry-copy-space_10753327.htm#query=martini&from_query=vermouth&position=22&from_view=search
Cum și din ce se face vermutul?
Modalitatea de producție
Diferite soiuri de struguri, ca Piquepoul, Clairette Blanche și Trevigiana, printre altele, se utilizează la fabricarea băuturii. Din acești struguri se obține un vin alb slab care se învechește pentru o scurtă perioadă. Pentru sortimentul dulce se adaugă și sirop de zahăr, înainte de fortifierea cu alcool. De obicei, alcoolul folosit este din struguri sau sfeclă de zahăr și este neutru.
Urmează mutarea în butoaie sau recipiente mari în care s-au adăugat înainte ingredientele uscate. Băutura se amestecă la anumite intervale până când ingredientele intră în compoziția ei. Vermutul roșu își ia culoarea de la plantele din compoziție, vinul roșu adăugat sau aditivul caramel. Cel roze se face dintr-o bază de struguri albi și roșii. Majoritatea brandurilor, care au o alcoolemie de 16-18%, se ambalează în sticle.
Plante din compoziția băuturii
Plantele care se folosesc la fabricarea băuturii variază în funcție de rețetă, dar majoritatea brandurilor conțin:
- cuișoare;
- chinină;
- scorțișoară;
- coajă de citrice;
- cardamom;
- măghiran;
- mușețel;
- coriandru;
- ienupăr;
- isop;
- himbir;
- labdanum, o rășină obținută dintr-un grup de arbuști.
Interzicerea folosirii pelinului pentru prepararea băuturilor la începutul secolului trecut, din cauza efectului negativ indus de consumul excesiv, a făcut ca mulți producători să renunțe la el. Totuși, există încă producătorii artizanali care îl folosesc. În ceea ce privește conținutul de zahăr, vermutul alb conține 4%, iar cel roșu 10-15%.
Tipuri de vermut
Alb
Fiecare tip de băutură este diferit și chiar dacă există chiar și vermuturi roze și cu nuanțe aurii, clasificarea lor este simplificată în funcție de produsele dominante pe piață. Cel alb, cunoscut și ca sec sau francez, este transparent sau galben deschis. Pentru că are o cantitate mică de zahăr, are un gust sec, floral și fructat, în care aromele se dezvăluie ușor. Amestecul de plante care se folosesc la fabricarea sa îl face potrivit pentru amestecul cu gin, altă băutură alcoolică aromatizată.
Roșu
Varianta roșie, cunoscută și ca dulce sau italiană, este mai colorată și are un conținut mare de zahăr. Deși are un gust puternic, nu este atât de intensă ca lichiorurile dulci, ca de exemplu amaretto. Notele de gust ale băuturii variază între vanilie, cacao, caramel, fructe negre, ierburi aromatice și condimente, ceea ce îl face perfect pentru amestecul cu whiskey sau brandy.
Cum se bea vermutul?
Ca atare
Băutura a fost mult timp o medicinală, dar când a devenit comercială a fost vândută ca aperitiv. Totuși, se poate bea și în afara contextului gastronomic, dacă scopul este savurarea notelor de gust date de plante. Consumarea ca aperitiv se practică de obicei în Spania, Portugalia, Franța și Italia. În restul lumii, se bea mai mult sub formă de cocktailuri.
Dacă bei vermut ca aperitiv, trebuie să știi cu ce alimente se potrivește. Cele mai indicate preparate sunt tapas cu mezeluri sărate, anșoa prăjite și creveți. Sortimentul sec se potrivește și cu brânzeturi grase și untoase, cu aromă puternică, iar cel dulce merge cu brânzeturi uscate și sărate, ca pecorino. Bineînțeles, orice preparat care conține aceste ingrediente merge cu delicioasa băutură. O porție de paste cu pecorino sau alt tip de brânzeturi pare mai apetisantă, nu-i așa?


În cocktailuri
Folosirea vermutului în cocktail datează de mai bine de 100 de ani. De-a lungul timpului, au apărut numeroase rețete, astfel că astăzi există 112 cocktailuri cu sortimentul sec și 82 cu varianta dulce. Iată câteva dintre cele mai cunoscute cocktailuri, pe care cu siguranță le-ai gustat și tu:
Negroni
Acest cocktail are o origine atipică: nu un barman l-a inventat, ci un client. În 1920, contele Negroni a comandat un amestec de gin, Campari și aperitiv roșu. Negroni este vibrant și aromat.
Martini
Amestecul de gin și vermut alb este pe cât de simplu, pe atât de gustos. A devenit popular în special datorită personajului James Bond.
Adonis
Ingredientele principale ale acestui cocktail sunt aperitivul roșu, sherry-ul și coaja de portocală. Apariția sa se leagă de începuturile spectacolelor de Broadway, când clienții cereau ceva de băut între acte.
Manhattan
Manhattan este un cocktail legendar, inventat la finalul secolului al XIX-lea, care nu se face prin shaking, ci prin amestecare. Ingredientele din compoziția sa sunt whisky-ul de secară, bitterul aromatic și aperitivul roșu.
Bronx
Bronx Cocktail este produsul epocii interbelice, când fiecare nou cocktail făcea senzație. Este o băutură cu gust puternic și complex. Se face din vermut alb și roșu, gin, suc și coajă de portocală.
Americano
Americano este un cocktail lung, din Campari, apă carbogazoasă și vermut roșu. Este un clasic, dar care a dovedit că o rețetă veche poate rezista indiferent de trenduri și noi rețete.
Vermutul este o băutură fină și „versatilă“. Savureaz-o și tu, ca atare sau în cocktailuri, și te vei convinge de calitatea ei.
Am ajuns la final! Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să încerci și tu aceste rețete populare de cocktailuri alcoolice, intră acum pe site și comandă online toate băuturile de care ai nevoie!