Istoria coniacului: care este povestea acestei băuturi

Istoria coniacului: care este povestea acestei băuturi

Sursă foto: Shutterstock.com

O veche legendă franceză spune că dubla distilare pentru obținerea coniacului a fost inventată de cavalerul de Croix Maron, lord de Segonzac, un om foarte evlavios care a visat să Satana încerca să-i blesteme sufletul. În visul său, Satana îl gătea la ceaun, însă credința sa era atât de înrădăcinată, încât nobilul a rezistat primei fierberi. Necuratul a trebuit să îl supună din nou la aceleași cazne, trecându-l încă o dată prin foc. În momentul în care s-a trezit, cavalerul a avut ideea de a extrage „sufletul” coniacului printr-o a doua distilare.

Cu toate că este vorba doar despre o legendă, adevărata istorie a coniacului este la fel de interesantă, pentru că aduce laolaltă neguțători de diverse nații, regi, aristogracți, ierni vitrege, războaie crunte și catastrofe naturale, iar dacă ești un conaisseur al acestei băuturi cu siguranță vei dori să afli mai multe. Descoperă circumstanțele care au dus la apariția coniacului și care a fost parcursul său de-a lungul timpului.

Istoria coniacului: care este povestea acestei băuturi

Istoria coniacului

Secolul al III-lea

Secolul al XII-lea

Secolul al XIII-lea

Secolele XIV-XV

Secolul al XVI-lea

Secolul al XVII-lea

Secolul al XVIII-lea

Secolul al XIX-lea

Secolul al XX-lea

Secolul XXI

Care sunt cele mai cunoscute branduri de coniac

Hennessy

Martell

Remy Martin

Camus

Cum se obține coniacul?

Care sunt gradele de calitate ale coniacului?

Cum se servește coniacul?

Ce pahare sunt potrivite pentru coniac?

Istoria coniacului

Secolul al III-lea

Până la venirea la putere a împăratului Probus, în Imperiul Roman cultivarea viței de vie și crearea vinului erau interzise. Noul împărat permite triburilor galice să dețină podgorii și să producă vin. După numeroasele războaie pe care le-a condus pentru a extinde și a menține granițele imperiului, Probus se temea să nu piardă puterea, deoarece în ultimii 50 de ani până la venirea sa, imperiul a cunoscut în jur de 26 de împărați.

De aceea s-a hotărât să păstreze soldații în serviciul său chiar și în vreme de pace, găsind diverse moduri prin care să îi țină ocupați. Aceștia au construit drumuri, poduri, fortificații de-a lungul Rinului și a Dunării, au săpat canale și, cel mai notabil, au plantat podgorii extinse.

Secolul al XII-lea

Activitățile viticole se extind tot mai mult în secolul al XII-lea, când ducele de Guyenne ordonă plantarea de viță de vie în regiunea Poitou Charente. Apoi negustorii viticoli din La Rochelle vin în Anglia pentru a face comerț, iar mai târziu aceștia ajung și în Hamburg.

Deși se credea că, în acele vremuri, băuturile alcoolice precum vinul erau recomandate în special persoanelor bolnave, pentru că erau mai bune pentru sănătate decât apa contaminată, acest lucru a fost infirmat. În fapt, vinul era o băutură atât a nobilimii, cât și a claselor inferioare, cu distincția că oamenii de rând îl consumau mai degrabă cu ocazia sărbătorilor importante.

Secolul al XIII-lea

Corăbiile daneze care aduceau sare către țările din nordul Europei încep să transporte și vin din podgoriile din Poitou. Acest tip de comerț timpuriu dezvoltă o mentalitate a afacerilor a negustorilor din regiunea Charente, iar succesul vinului local duce la extinderea podgoriilor din Poitou în Saintonge și Angoumois. Orașul Cognac este deja recunoscut pentru vinurile și sarea de aici încă din secolul al XI-lea.

Secolele XIV-XV

Războiul de 100 de ani, început în 1337 între Franța și Anglia, are ca rezultat importul de vin din Charente către englezi. În 1411, un punct de cotitură în istoria coniacului, începe distilarea vinului în brady, doar că cei care se bucură de această experiență sunt doar călugării francezi din Armagnac.

Secolul al XVI-lea

Sursă foto: Shutterstock.com

Rolul decisiv pentru răspândirea tehnicii de a obține această licoare așa cum o cunoaștem astăzi îl au olandezii. Aceștia navighează către porturile Cognac și Charentais pentru a cumpăra vin din regiunile Champagne și Borderies, pe care îl trimit acasă pe mare. În timpul transportului, ei observă că vinul are de suferit, așa că pentru a-l prezerva mai bine, încep să îl distileze și îi dau numele de „brandwijn” (care înseamnă „vin ars”), de aici venind și numele de brandy. Astfel, ei reușesc să transporte cât mai multă băutură fără să riște să se altereze pe drum, iar acasă îl consumă adăugând apă.

Primul coniac adevărat apare, așa cum probabil intuiești deja, în regiunea Cognac, unde în 1549 este consemnată existența unul producător în La Rochelle care creează acest nou sortiment. Nu doar atât, dar podgoriile din Aunis oferă un surplus de vin care este distilat după modelul olandez.

Secolul al XVII-lea

Taxele pentru comerțul cu vin cresc foarte mult în 1636, motiv pentru care tehnica producerii coniacului se răspândește. Negustorii încep să aplice metoda dublei distilări pentru a scădea cantitățile și implicit taxele de transport. Uneori, ridicarea mărfurilor din corăbii este întârziată, dar acest lucru duce la descoperirea faptului că apa vieții (sau eau-de-vie, așa cum era supranumit coniacul) are un gust mai plăcut atunci când stă mai mult timp în butoaie de stejar și că poate fi consumată direct din butoi.

În 1638, Ludovic Roberts realizează o mențiune despre un sortiment de vin special numit Cogniacke sau Rotchell, iar la scurtă vreme, Philippe Augier fondează o companie producătoare de coniac numită Cognac Augier. Regele Ludovic al XIV-lea este mai mult decât încântat de această nouă băutură alcoolică pe care o descoperă și ridică familia Frapin de Charente la rangul de mari aristocrați, tocmai pentru că produceau cantități mari din licoarea deosebită.

Secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea, piața devine mult mai organizată din momentul în care apar și se dezvoltă casele de comerț. Acestea achiziționează coniac pentru a-l revinde în Europa de Nord, Anglia și Olanda. Jean Martell înființează în 1715 compania Martell Cognac, care ulterior își schimbă numele în Remy Martin. La 50 de ani distanță, apare și coniacul Hennessy, după numele de familie al unui ofițer irlandez care se decidă să realizeze comerț cu această licoare, iar în 1794 se realizează primele transporturi de coniac Hennessy cărte America.

Secolul al XIX-lea

De la jumătatea secolului al XIX-lea, multe case de comerț încep să transporte coniacul în sticle în loc de butoaie de stejar. Ca rezultat, această nouă formă de comerț duce la dezvoltarea industriei sticlăriei. Din 1885, Claude Boucher muncește cu toată dedicația în fabrica de sticlă Saint Martin de Cognac, cu scopul automatizării procedurilor de creare a sticlei. În 1875 sunt consemnate 280000 de hectare de podgorii, însă în urma răspândirii filoxerei (o insectă dăunătoare viței de vie) acestea ajung la doar 40000 de hectare în 1893.

Secolul al XX-lea

Vița de vie este înlocuită treptat cu soiuri americane, rezistente la filoxera. Încet-încet, locul varietăților tradiționale de struguri (cum sunt Colombard și Folle Blanche) este luat de Ugni Blanc, care este mai rezistent și care ajunge să fie folosit în peste 90% din producția de coniac. La 1 mai 1909, guvernul francez delimitează aria geografică menită pentru producția de coniac.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial se creează un birou de distribuție a vinului și a coniacului care are roul de a proteja stocurile acestor băuturi. La finalul războiului, instituția este înlocuită de Biroul Național Interprofesional al Coniacului, iar în 1948 Stațiunea Viticolă este plasată sub autoritatea sa. Astfel, toate etapele creării coniacului sunt supuse unor norme stricte (vinul pentru distilare se obține numai din struguri albi, adaosul de zahăr este interzis), iar reputația sa crește printre consumatori.

Secolul XXI

La momentul actual, băutura este exportată în peste 150 de țări, coniacul putând fi găsit și în România. Indiferent de modul în care este consumat, din Orient până în America, rămâne un etalon al calității, un simbol al Franței și al lifestyle-ului de aici. Ca orice produs de lux, succesul coniacului este dependent de peisajul internațional. De aceea producătorii fac tot posibilul pentru a proteja calitatea de neegalat a coniacului, unicitatea și autenticitatea sa în fața competiției la nivel global.

Care sunt cele mai cunoscute branduri de coniac

Hennessy

Hennessy este cel mai mare producător de coniac din lume și a fost fondat de Richard Hennessy în 1765. Este un brand cunoscut în întreaga lume și oferă o gamă excepțională de coniacuri de la VS la XO și chiar dincolo de XO. Poți încerca un coniac echilibrat ca Hennessy VSOP, care te invită să-i dezvălui fațetele aromelor sale și care transmite toate savoir-faire-urile ce au asigurat succesul continuu al acestui brand timp de 200 de ani.

Martell

Coniacul Martel XO este ambalat într-o sticlă distinctivă, în formă de arc și rămâne o mărturie clară a spiritului vizionar al lui Jean Martell, care a fondat compania în 1715. Acesta combină eleganța ținutului Borderies cu puterea regiunii Grande Champagne și este un deliciu de savurat mai ales sec.

Remy Martin

Dacă ești amator de coniac, cu siguranță trebuie să încerci un Remy Martin VSOP. Strugurii din care este obținut încă din 1724 provin din inima regiunii Cognac, 45% din zona Petit CHampagne și 55% din zona Grande Champagne. De culoare aurie și cu note fructate de piersici, caise, care se îmbină perfect cu arome florale de violetă și note dulcegi de vanilie, acesta are o textură mătăsoasă care îți va cuceri simțurile.

Camus

Compania Camus a fost înființată de către Jean-Baptiste Camus în 1863, iar excelența și pretențiile fondatorului încă se reflectă în tehnicile de producție a coniacului și în ziua de azi. Camus VSOP Borderies prezintă o personalitate plină de viață, dulce și florală, specifică regiunii Borderies din Cognac. Notele minerale pe care coniacul le-a căpătat în timpul maturării în butoiul de stejar se îmbină armonios cu aromele bogate de vanilie și portocale.

Cum se obține coniacul?

Coniacul se obține de soiuri de viță de vie cultivată în regiunea Charente din vestul Franței, dar și în câteva zone care aparțin regiunilor Deux-Sevres și Dordogne, însumând în total 75000 de hectare. După ce sunt culeși, strugurii se storc în scurt timp pentru a nu se oxida, iar mustul obținut trebuie trecut prin procesul de fermentare. În prima etapă (etapa alcoolică) se folosește un tip special de drojdie (Saccharomyces carevisiae), care transformă glucidele în alcool și realizează compușii volatili care conferă aroma specifică a coniacului. În a doua etapă de fermentație (cea malolactică), bacteria Oenococcus oeni transformă acidul malic în acid lactic, reduce aciditatea vinului și accentuază rafinamentul licorii.

Apoi are loc dubla distilare la foc deschis. După prima distilare, produsul ajunge să conțină 28-32% alcool, iar după a doua distilare se obține eau-de-vie, care are 72% alcool. Învechirea coniacului, sau maturarea sa, se realizează în butoaie de stejar cu capacitatea de 500 de litri. Astfel, conținutul de alcool scade de la 72% la 40%, iar limita de învechire este de doi ani. Cu toate acestea, câțiva producători preferă să depășească limita pentru a obține o băutură cu un gust mai puternic.

Care sunt gradele de calitate ale coniacului?

Biroul Național Interprofesional al Coniacului din Franța are rolul de a diferenția nobila băutură în funcție de anumite grade. Aceasta se poate încadra la VS (Very Special) dacă este un coniac tânăr, învechit pentru cel puțin 2 ani. În cazul în care coniacul a fost păstrat 4 ani, acesta primește eticheta VSOP (Very Special Old Pale). Cel XO, sau Extra Old, este cel mai bun coniac dintre cele 3, pentru că are cel mai lung timp de învechire, de regulă fiind vorba de o perioadă care depășește 20 de ani.

În cazul în care coniacul se încadrează la categoria Napoleon, acesta are calitatea cuprinsă între VSOP și XO, iar dacă găsești pe sticlă inscripția Hors d’âge (fără vârstă), înseamnă că termenul de învechire depășește scara oficială. De asemenea, Extra sau Vielle Reserve indică faptul că băutura este mai veche decât XO.

Cum se servește coniacul?

Toarnă două degete de coniac în pahar, ține paharul în palmă pentru în jur de 10 minute, ca să îi lași timp să se încălzească în timp ce acesta degajă vapori de alcool, astfel încât licoarea să-și dezvoluie în întregime mireasma, iar apoi gustă din el și savurează-l încet, pentru a te bucura pe deplin de aroma sa îmbietoare. Dacă băutura este tânără, te sfătuim să creezi cu ajutorul ei un cocktail strașnic. Dacă, în schimb, este maturată pentru mai mult timp, cel mai bine este să o savurezi simplă. Nu adăuga apă sau gheață, pentru că îi vei diminua aroma și potența.

Ce pahare sunt potrivite pentru coniac?

Sursă foto: Shutterstock.com

Paharul lalea este perfect pentru a consuma coniac sec și are un aspect generos, concentrând aroma băuturii spre marginea acestuia. Este un pahar elegant, cu un aspect impozant, folosit de către adevărații pasionați. Coniacul mai poate fi consumat și din pahare balon, cu un aspect mai robust, un pic mai scund, fiind astfel și mai ușor de apucat. De asemenea, mai există și paharul clătinător, care este o invenție a secolului XXI, acesta neavând picior sau un centru de greutate stabil. Aflându-se în mișcare constantă, acesta eliberează singur aromele naturale ale coniacului. Deși este mai complicat de depozitat, cu siguranță ar fi o surpriză plăcută pentru musafirii tăi.

Victor Hugo a numit coniacul „licoarea zeilor” și pe bună dreptate. Această băutură are nu doar o istorie bogată, fiind realizată cu atenție și respectând anumite norme foarte stricte, dar are și o personalitate puternică, o aromă inconfundabilă și o potență excepțională. Nu ai nevoie să cunoști istoria acestei licori magice ca să o poți savura, dar cu siguranță acest lucru te va ajuta să devii un connaisseur în ce privește coniacul, tocmai pentru că regiunile istorice în care se fabrică băutura au rămas neschimbate de sute de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *