Băuturi alcoolice folosite la gătit: Rețete și curiozități

Băuturi alcoolice folosite la gătit: Rețete și curiozități

bauturi alcoolice si non-alcoolice

Când ne gândim la cele mai bune preparate pentru cei dragi, ne imaginăm, mereu, savori alese și texturi numai bune de pus în farfurie, mai ales, când orele de prânz și cină activează cele mai mari pofte.

De-a lungul istoriei culinare, în bucătărie, au fost mereu prezente băuturile alcoolice la îndemâna celor mai îndrăzneți dintre bucătari, indiferent de preparatele pe care aceștia le-au servit celor invitați la masă: fripturi de îți lasă gura apă, pești făcuți așa cum trebuie, paste, dulciuri și alte minunății.

În cele ce urmează, îți transmitem secrete din bucătărie, pentru a le putea pregăti și tu celor dragi feluri de mâncare uimitoare, pe care le poți prepara într-un mod extrem de simplu. Iar cireașa de pe tort: băuturile alcoolice utilizate în realizarea acestor preparate.

De ce să utilizezi băuturi alcoolice la gătit?

Pentru început, îți propunem să ne întoarcem, preț de câteva clipe în băncile școlii, la ora de chimie, pentru a înțelege mai bine rolul băuturilor alcoolice în bucătărie. Ei bine, alcoolul este un solvent, adică, o substanță care are proprietatea de a dizolva alte elemente cu care intră în contact.

La gătit, alcoolul poate face minuni mai mari decât apa, dacă este utilizat în mod inspirat. Motivul este unul cât se poate de simplu: acest solvent are menirea de a potența aromele celorlalte ingrediente utilizate în tigaie sau pe grill, mult mai bine decât o face apa.

Astfel, legumele sote, cărnurile roșii sau albe, dar, și alte minunății din mare sau din pământ, declanșează arome mult mai puternice, spre deliciul celor care se bucură de ele. Totul e să se adauge alcool cât este necesar, dar, mai ales la momentul potrivit pentru preparatul culinar planificat.

Fii fără grijă, o mare parte a alcoolului utilizat în proces se evaporă, pentru a elimina din start dilema asociată consumului de alcool într-o astfel de manieră.

Chiar și cremele pentru prăjituri pe bază de alcool sunt inofensive, deoarece, grăsimile din compoziția acestora determină un proces de absorbție a alcoolului în organism mult mai lent, comparativ cu servirea din pahar.

Așadar, chiar dacă utilizezi rom, vin sau alte băuturi alcoolice de pe site în bucătărie, nimeni de la masă nu se va confrunta cu o stare euforică, deoarece, efectele produse de aceste ingrediente nu sunt invazive.

6 băuturi alcoolice utilizate la gătit

bauturi alcoolice si non-alcoolice

Cele mai bune băuturi alcoolice pe care le poți utiliza în procesul culinar sunt:

Vinul

Este cel mai vechi „ingredient alcoolic” din istorie. Se utilizează vinuri în cantități diferite pentru fripturi, fie cu puțin vin, fie doar cu vin și fără niciun strop de apă.

Pentru preparatele pe bază de carne, cel mai adesea, sunt utilizate vinurile albe, pentru că frăgezesc mult mai bine textura unei fripturi. În cazul dulciurilor, se poate recomanda utilizarea unor vinuri dulci, așa cum sunt vinurile de Porto.

Vodca

Vodca este o băutură alcoolică inventată în țările cu o climă nepotrivită pentru dezvoltarea culturilor de pomi fructiferi. Neavând acces la cantități însemnate de fructe, pe care să le fermenteze și sa le distileze, locuitorii acestor țări au utilizat cerealele pentru a obține acest distilat alcoolic. Vodca are o aromă neutră, așadar, adăugată într-o manieră responsabilă în anumite preparate culinare, va lasa nealterat gustul final, obținut pe baza amestecării ingredientelor specifice. Mai mult decât atât, vodca poate fi utilizată ca ingredient și la realizarea anumitor sosuri speciale.

Lichiorul

Această băutură alcoolică își are locul binemeritat pe lista ingredientelor cunoscute și utilizate de gospodinele din lumea întreagă, atunci când vine vorba despre realizarea celor mai delicioase deserturi. Se obține dintr-o băutură spirtoasă distilată, aromatizată cu fructe, ierburi, flori sau nuci, dar, și cu alți îndulcitori adăugați, precum siropul de porumb sau zaharurile.

Cauți lichior pentru prăjiturile pregătite celor dragi? Vezi, oferta noastră de astăzi și adaugă rapid în coșul de cumpărături lichiorul ideal pentru planurile tale din bucătărie. Avem sortimente diferite care te așteaptă în stocul nostru actualizat, la prețuri pe care nu le poți trece ușor cu vederea.

Berea

Se adaugă bere în fripturi, sosuri și, chiar, dulciuri, existând rețete de blaturi pentru tort ce au ca ingredient special această băutură alcoolică. Atenție: citește cu atenție rețeta culinară pe care dorești să o realizezi, deoarece, se poate specifica foarte clar ce tip de bere trebuie să folosești: bere blondă sau bere neagră.

Berea mai este bună și la creșterea aluaturilor, întrucât conține dioxid de carbon și, la fel ca apa minerală, este esențială pentru ca acestea să iasă așa cum scrie în cartea de rețete. Încă puțină răbdare, pentru că, mai jos, vedem ce rețetă cu bere poți pregăti simplu și rapid.

Romul

Dacă îți place să bei rom alături de prietenii tăi, te-ar putea interesa și articolul nostru privind cele mai populare 25 de cocktailuri alcoolice (pe aceasta ancora sa se puna link spre articolul de blog “Top 25 cele mai populare retete de cocktailuri”. Articolul nu este inca postat), pentru a descoperi ce rețete poți pregăti acasă, pe baza acestei băuturi.

Originar din Marea Caraibilor, romul este un distilat alcoolic obținut din trestie de zahăr. Este preferat ca aromă pentru cozonaci, blaturi, dar, și pentru creme diverse de prăjituri. Reprezintă o variantă de încercat, în locul celebrelor esențe de rom, pentru noi experiențe culinare.

Brandy-ul

Dacă preferi să adaugi brandy în preparatele realizate cu drag pentru toți cei apropiați, faci o alegere cât se poate de inspirată. Această băutură alcoolică, obținută pe baza distilarii vinului, este utilizată, de obicei, la sosuri. Un brandy bun își mai poate găsi loc și pe lista cu ingrediente necesare pentru prepararea dulciurilor, datorită aromei unice pe care o poate oferi. Printre cele mai cunoscute dulciuri sunt bomboanele de ciocolată umplute cu cremă de brandy.

6 rețete cu băuturi alcoolice

bauturi alcoolice si non-alcoolice

Iată recomandările noastre de rețete culinare cu diferite tipuri de băuturi alcoolice:

Rețete cu vin: Pește la cuptor cu vin alb

Ingrediente:

  • 4 bucăți de pește
  • 100 ml vin alb
  • sare si piper (după gust)
  • 1 lămâie
  • 1 lingură ulei de măsline

Mod de preparare:

Bucățile de pește se spală și se presară cu sare, piper și cu alte condimente, după gust, atât la interior, cât și la exterior. Unge o tavă de copt cu ulei, în care pui peștele. Toarnă cantitatea de vin, uleiul de măsline și apa, astfel încât să cuprindă bucățile de pește până la jumătate. Lasă tava la cuptor pentru 20 de minute. Feliile de pește se servesc ornate cu felii de lămâie.

Rețete cu vodcă: Paste cu somon afumat și smântână

Ingrediente:

  • 250 gr paste cu ou ;
  • 100 gr somon afumat;
  • 50 gr vodcă;
  • 30 gr unt;
  • 2 linguri de smântână;
  • 1 ceapă verde;
  • pătrunjel;
  • sare și piper;

Mod de preparare:

Adaugă într-o tigaie antiaderentă untul și lasă la topit la foc mic. După ce s-a topit, adăugă ceapa verde tăiată mărunt, lăsând-o la călit în unt pentru aproximativ 1 minut. Adaugă în tigaie somonul tăiat bucăți și frunze de pătrunjel tăiate mărunt, amestecând, apoi, bine întreaga compoziție. La final, toarnă vodca și mărește focul, până când aceasta se evaporă.

Rețete cu lichior: Bomboane de ciocolată

Ingrediente (30 bucăți):

  • 100 gr. ciocolată albă;
  • 250 gr ciocolată neagră (70%);
  • 1 lingură de lichior;
  • 50 ml frișcă lichidă;
  • 1 banană;
  • ½ fiolă esență de vanilie;

Mod de preparare:

Fierbe într-o cratiță frișca lichidă, în care se adaugă, ulterior, ciocolata albă (bucățele), amestecând cu o lingură de lemn până la topire. Ia cratița de pe foc, iar, după răcirea cremei, adaugă banana coaptă, pisând cu o furculiță. Se amestecă bine. Separat, topește la bain-marie ¾ din cantitatea de ciocolată neagră, până la temperatura de 52°C. Ia recipientul din bain-marie și adaugă ultimul sfert de ciocolată neagră, amestecând până când aceasta se topește.

Ia o formă de bomboană de ciocolată și unge bine pereții acesteia, umplând cavitatea formei cu ciocolata pregătită în prealabil, însă, doar ¾ din aceasta, nu complet. Se lasă, apoi, la temperatura camerei. Adaugă și lichior pentru un plus de savoare, dar, și crema de banane. Lasă la frigider pentru 24 de ore, apoi, scoate bomboanele din forme; sunt numai bune pentru toți cei dragi.

 

Rețete cu bere: Costiță de miel cu bere și muștar

Ingrediente:

  • costiță de miel
  • ½ doză bere neagră
  • pesmet cu ierburi
  • muștar

Mod de preparare:

Pune costița de miel într-un castron, peste care adaugă cantitatea de bere neagră, lăsând, apoi, la marinat în frigider pentru 6-8 ore. Scoate carnea de la rece, unge bine cu muștar, trece-o prin pesmet și coace în cuptor (200°C) pentru 30 de minute.

Rețete cu rom: Banane prăjite cu sos de rom

Ingrediente:

  • 4 banane;
  • 45 ml rom;
  • 65 gr unt;
  • 50 gr zahăr pudră;
  • suc și coajă rasă de lime;
  • înghețată (după preferințe);

Mod de preparare:

Pune într-o tigaie la foc mic: zahărul, romul, untul, coaja rasă și sucul de lime. Toate aceste ingrediente se amestecă bine cu o lingură de lemn, până când zahărul s-a dizolvat complet. Prăjește bananele curățate în sosul din tigaie, la foc mediu, câte 5 minut pe fiecare parte, până când devin aurii. Servește alături de înghețată și acoperite la final cu sosul pregătit la început în tigaie.

 

Rețete cu brandy: Unt de brandy

Ingrediente:

  • 100 gr unt nesărat;
  • 3-5 linguri de brandy;
  • 225 gr zahăr fin;

Mod de preparare:

Amestecă untul la mixer până când devine cremos. Adaugă zahărul și amestecă din nou. Adaugă cantitatea de brandy și amestecă foarte bine, până când obții o pastă omogenă. Compoziția se varsă din recipientul mixerului într-un vas, pe care îl vei introduce apoi în frigider, pentru cea mai buna depozitare. ATENȚIE: untul de brandy trebuie preparat cu maxim 5 zile înainte de utilizarea sa.

Curiozități despre băuturile alcoolice în bucătărie

Manhattan
  • conform cercetătorilor, oamenii consumă alcool într-un ritm mult mai lent, atunci când băutura respectivă este servită într-un pahar cu laturi drepte, decât atunci când este servită într-un pahar cu laturi curbate;
  • pământul unei anumite podgorii din Franța este considerat atât de prețios, încât lucrătorii sunt obligați să își curețe reziduurile vegetale de pe încălțăminte, la terminarea programului de lucru.
  • cuvântul „brandy” provine din olandezul “brandewijn”, care se poate traduce prin „vin ars”.
  • presiunea atmosferică dintr-o sticlă de șampanie poate ajunge chiar și la un nivel de 6 atmosfere, adică, o valoare de aproximativ 3 ori mai mare decât cea înregistrată în anvelopa unui automobil.
  • aproape toate fructele și legumele descoperite de-a lungul istoriei conțin o anumită cantitate de alcool;
  • în fiecare zi, organismul uman produce propria cantitate de alcool.
  • în perioada Evului Mediu, oamenii consumau mai multă bere decât apă, deoarece băutura alcoolică (pe baza procesului de realizare) era considerată mult mai sigură pentru sănătate, comparativ cu apa din fântâni.
  • odată asimilat de organism, alcoolul nu este digerat, ci, absorbit direct în fluxul sanguin.
  • sunt necesare aproximativ 6 secunde pentru ca celulele din creier să reacționeze la acțiunea alcoolului din băutura servită.
  • vodca este cea mai consumată bautură alcoolică de pe întreaga suprafața a Globului. Se estimează că anual, la nivelul întregii planete, se consumă circa 5 miliarde de litri de vodcă.

 

Am ajuns la final! Am văzut astăzi, împreună, care sunt cele mai utilizate băuturi alcoolice pentru realizarea unor preparate culinare savuroase, pe care le poți obține și tu celor dragi acasă.

 

Urmează, pas cu pas, rețetele pe care ți le-am propus în rândurile acestui articol și comandă de pe site bere, vin, brandy, rom, lichior și alte băuturi alcoolice, esențiale în procesul de realizare a unor mâncăruri, ce îi pot surprinde chiar și pe cei mai pretențioși gurmanzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *